Pe parcursul nopții de 8 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale SA ,,Drumuri” : în zona Nord dimineață s-au efectuat lucrări de patrulare și combaterea lunecuşului, iar în zona Centru și Sud,  s-au efectuat lucrări de patrulare.  

În procesul tehnologic au fost antrenate:

✓ utilaje speciale – 4 (unități);

✓ material antiderapant – 40 (tone).

În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătoriii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.