Î. S. „Administrația de Stat a Drumurilor” informează despre demararea și desfășurarea lucrărilor de reparație capitală a drumului național R26 Bender – Căușeni – Cimișlia, km 23,821 – km 46,308. Acest traseu, situat în sudul-estul Moldovei, are o importanță strategică și constituie un coridor important pentru tranzitul de la Punctele de Trecere a Frontierei de la Tudora și Palanca și accesul către zona de sud a țării, portul Giurgiulești, PTF Giurgiulești – Galați, PTF Cahul-Oance și PTF Leova-Bumbăta.

Menționăm că proiectul este divizat în 3 sectoare, iar pe două dintre acestea lucrările au demarat din luna martie curent.

Sectorul 2, cuprins între km 31,20 – km 39,00, inclusiv podurile amplasate la km 33,849 și km 34,256, are o lungime de aproximativ 7,8 km și o valoare contractuală de 140 695 645,66 lei. Lucrările pe acest sector sunt executate de antreprenorul „Nouconst” S.R.L.

Sectorul 3, cuprins între km 39,00-46,308, inclusiv podurile amplasate la km 39,052 și km 54,218, are lungimea de 7,308 km și valoarea contractuală de circa 167 972 267,54 lei. Antreprenorul responsabil de sectorul dat este „Irinda Prim” S.R.L.

În cadrul proiectului sunt planificate lucrări de reparație a îmbrăcămintei rutiere, reconstrucția totală a 4 poduri, reparația podețelor, amenajarea trotuarelor, bordurelor, rigolelor carosabile, construcția acceselor și altele.

Finalizarea lucrărilor este preconizată pentru sfârșitul lunii decembrie 2025.

În prezent pe drumul R26 Bender-Căușeni-Cimșlia, sectorul 2, km 31,2-39,00, antreprenorul execută lucrări de reparație a podețelor tubulare, frezarea îmbrăcămintei rutiere și demolarea sistemului rutier existent.

În sectorul 3 lucrările de reparație a podețelor tubulare au fost executate parțial. La moment se desfășoară sectorial lucrări de frezare a stratului de beton asfaltic, decaparea sistemului rutier existent și stabilizarea ultimului strat din terasament cu ciment. Pe unele sectoare, se aplică stratul drenant cu grosimea de 15 cm și stratul de fundație din piatră spartă fr. 40-63 prin împănare, cu o grosime de 20 cm.

În concluzie, menționăm că în total vor fi reabilitați aproximativ 22,5 km de drum și patru poduri, iar sectorul reabilitat va aduce beneficii semnificative pentru locuitorii mai multor sate din raionul Căușeni, precum Zaim sau Sălcuța. De asemenea, va facilita și îmbunătăți conexiunea Punctelor de Trecere a Frontierei de la Tudora și Palanca cu raioanele Ștefan Vodă, Anenii Noi și Căușeni din sudul țării.