Seminarul „Materiale inovatoare utilizate în construcția drumurilor” organizat de către ASD în conlucrare cu UTM

Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” în colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Urbanism și Arhitectură au organizat un seminar cu titlul „Materiale inovatoare utilizate în construcția drumurilor”.

Evenimentul a întrunit reprezentanți ai ASD, Șeful Direcției Infrastructurei de Transport din cadrul MIDR, Radu Rogovei, antreprenori și proiectanți în domeniu infrastructurii rutiere, studenți și cadre didactice UTM. 

În debutul forumului, Directorul general al ASD, Sergiu Bejan a salutat participanții la eveniment și a menționat că acesta, reprezintă o oportunitate de consolidare a relațiilor de cooperare și de atingere a condițiilor infrastructurale prin valorificarea eficientă a potențialului de inovare.

Agenda conferinței a fost axată pe prezentarea produselor de aditivi high-tech pentru întreținerea, îmbunătățirea și construcția îmbrăcăminții rutiere și avantajele de așternere a mixturilor asfaltice fierbinți la temperaturi scăzute de până la 0 grade Celsius. Acest tip de aditivi sunt de înaltă tehnologie cu impact redus asupra mediului.

Subiectele dezvoltate în cadrul întrunirii au fost prezentate de către reprezentantul companiei italieni Iterchimica, Raffaele Bolognini.