Președintele țării Maia Sandu, a înmânat Diplome de onoare directorului general al Î.S ,,Administrația de Stat a Drumurilor”, Sergiu Bejan și Șefului Direcției Infrastructurii de Transport din cadrul Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Radu Rogovei, în semn de apreciere pentru dedicare, profesionalism și contribuție substanțială la organizarea celui de al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care a avut loc în Republica Moldova la data de 1 iunie 2023.
La rândul său, Sergiu Bejan, a menționat că ,,este meritul tuturor drumarilor care prin muncă și eforturi comune au adus un rezultat remarcabil și au asigurat fluența traficului și siguranța circulației rutiere pe perioada desfășurării Summitului EPC”.
,,Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, în mod special antreprenorilor celor 4 companii locale care au executat lucrările: ,,Rutador S.R.L”, ,,Nouconst” S.R.L, ,,Dromas Cons” S.R.L și ,,Genesis Internațional” S.R.L, responsabililor tehnici, echipelor de muncitori, operatori de utilaje, colegilor de la ASD și nu în ultimul rând, ministerului de resort, în persoana doamnei Ministru Lilia Dabija, pentru susținere, suport și buna colaborare”, a menționat directorul.
Mulțumim oamenilor dedicați alături de care s-a reușit!
Reafirmăm în continuare angajamentul de a munci conștiincios cu dedicare a forțelor și a timpului pentru menținerea și dezvoltarea unui nivel tehnic înalt al Infrastructurii Drumurilor!