În cadrul unei întrevederi de lucru dintre reprezentanții Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” și primarii localităților Selemet, Satul Nou și Mihailovca din raionul Cimișlia s-a discutat despre problemele întâlnite pe parcursul reabilitării drumului G122 M3 – Sagaidacul Nou – Satul Nou – Mihailovca – R26, sectorul km 5+140 – 18+080.

Administrația Publică Locală solicită implicarea instituției de proiectare în rezolvarea problemei privind amenajarea intrărilor în curți suplimentar apărute de la elaborarea proiectului până la execuția lucrărilor de reparație. 

O altă problemă majoră discutată a fost construcția rețelelor edilitare în zona drumului fără autorizația de amplasare și cu încălcarea normativelor în vigoare. 

În urma întrunirii s-a decis să fie executate lucrări în limitele mijloacelor financiare referitor la intrările suplimentare în curți. Tot odată să fie organizată o ședință cu prezența antreprenorului ce este responsabil de reabilitarea acestui segment de drum, primăria și reprezentanții ASD pentru clarificarea impedimentelor apărute. 

Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” este deschisă spre colaborarea cu autoritățile publice locale pentru soluționarea tuturor problemelor ce țin de infrastructura rutieră.