În cadrul unei întruniri dintre directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan și primarii din localitățile din raionul Cahul, s-a discutat despre problemele drumurilor naționale R34 segmentul Chircani – Giurgiulești și R32 segmentul Lebedenco – Găvănoasa, care traversează localitățile din raion, lucrările de întreținere a acestora cât și despre posibilele finanțări pentru aceste sectoare de drum.

La ședință au fost prezenți 11 primari ai localităților din Lunca râului Prut, care sunt deranjați de traficul camioanelor de mare tonaj ce traversează localitățile lor în drum spre portul Giurgiulești. Locatarii sunt incomodați de zgomotul și vibrațiile din timpul nopții, de fisurile apărute în pereții caselor, dar și de siguranța pietonilor. 

„Planificăm proiectarea drumului R34 Hînceşti – Leova – Cahul – Giurgiulești în anul 2023. Voi monitoriza activitatea S.A. „Drumuri – Cahul” pentru ca pe drumurile din sate să fie efectuate lucrări de întreținere curentă. Ne-am propus drept scop ca toate drumurile regionale care sunt în piatră albă să fie stabilizate cu ciment pentru ca ulterior să fie acoperite cu asfalt. Vom implementa tot ce ține de competența noastră pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a raionului Cahul”, a comunicat Sergiu Bejan.

Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” este deschisă pentru acordarea suportului în toate cazurile când acesta este necesar. 

În anul 2022, pentru reparația drumurilor locale, a fost dublată suma alocată în bugetele autorităților locale din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor.