Au fost finalizate lucrările de restabilire a iluminatului stradal în satele Concaz și Svetlîi din raionul Comrat și în satele Aluatu și Balabanu din raionul Taraclia. Urmează finalizarea acelorași lucrări în satul Chirsova din municipiul Comrat, U.T.A. Găgăuzia.

Astfel, atât pietonii cât și participanții la trafic beneficiază de securitate și siguranță rutieră atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Restabilirea iluminatului stradal contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai a localnicilor, prevenirea situațiilor de accident, cât și dezvoltarea infrastructurii din zonă.

Drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești cu o lungime de peste 85 km începe din municipiul Comrat, satele Svetlîi și Ciumai, până la secțiunea de ocolire a satului Slobozia Mare.

Contractul de reabilitare a drumului național are o valoare a investiției de peste 29 mln euro și a fost încheiat la începutul lunii august 2018 cu antreprenorul LLC Automagistral – Pivden din Ucraina. Lucrările au demarat la începutul lui februarie 2019 și se vor finaliza integral în ianuarie 2022.

Contractul este parte a Programului din Sectorul Drumurilor, finanțat din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.