Anunț privind extinderea termenului-limită pentru depunerea Expresiilor de Interes

Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” anunță extinderea termenului-limită pentru depunerea Expresiilor de Interes aferente licitației publice pentru angajarea unui Expert în achiziții, în cadrul Proiectului de Conectivitate Rurală din Moldova, finanțat din sursele oferite de către Banca Mondială.

Expertul în achiziții urmează să ofere suport Î.S. “Administrația de Stat a Drumurilor” în achiziția lucrărilor și serviciilor de consultanță și non-consultanță din cadrul Proiectului, asigurând respectarea, în materie de achiziții, a cerințelor Băncii Mondiale, dar și a legislației naționale.

Data limită revizuită de depunere a CV-urilor este: 14 aprilie, 2025 (ora locală 16:00).

Termenii de referință, inclusiv descrierea completă a atribuțiilor de serviciu, calificările şi experiența necesară pot fi accesate pe site-ul web al Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” www.andsa.md (la rubrica achiziții internaționale) sau prin transmiterea unei solicitări scrise la adresa procurement@asd.md.

CV-urile completate vor fi transmise Angajatorului prin e-mail la următoarea adresă: procurement@asd.md.