Administrația de Stat a Drumurilor informează că la această oră pe drumurile publice naționale se circulă fără dificultăți, sectoare cu circulație restricționată nu sunt.

Până la această oră, în centrul și sudul țării se înregistrează precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, starea părții carosabile este umedă, pe alocuri lunecuș.

Astfel, unitățile teritoriale SA ,,Drumuri” au continuat să efectueze pe traseele naționale lucrări de patrulare și combatere a lunecușului în regiunile unde au fost necesare intervenții.

În procesul tehnologic desfășurat în municipiul Chișinău, raioanele Căușeni, Basarabeasca, Cimișlia, Leova, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Călărași și Strășeni au fost utilizate 35 de utilaje speciale și antrenați 94 de muncitori rutieri.

Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătoriii auto, să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare (Pct. 122, subpct. 5, lit. e), privind echiparea autovehiculului cu pneuri corespunzătoare pe timp de ninsoare.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, conducătorii auto  pot apela la numerele de telefon: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Informațiile se actualizează.